ASPACE-Q 

The Astrophysics,  Space  Exploration and Quantum Computing Group   

 ASPACE-Q 

The Astrophysics,  Space  Exploration and Quantum Computing Group   

de dr. Răzvan Balașov

07.02.2025

Credit: Vera Rubin Observatory / https://rubinobservatory.org/

‍Observatorul Vera C. Rubin, un telescop de ultimă generație aflat în construcție în Chile, este pregătit să schimbe modul în care astronomii studiază expansiunea Universului. Odată ce va deveni operațional, acesta va monitoriza milioane de supernove de tip Ia—explozii care apar atunci când o pitică albă acumulează prea multă materie de la steaua sa însoțitoare. Aceste supernove sunt cunoscute drept „lumânări standard” deoarece strălucesc cu o luminozitate previzibilă, permițând oamenilor de știință să măsoare distanțe cosmice și să investigheze energia întunecată, mărimea fizică care determină expansiunea accelerată a Universului.


Când Observatorul Rubin va începe studiul său de 10 ani, numit Legacy Survey of Space and Time (LSST), va colecta o cantitate imensă de date despre aceste explozii stelare, acoperind diferite distanțe și tipuri de galaxii. Aceste informații vor ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine energia întunecată și să afle dacă proprietățile sale au rămas constante în timp sau s-au schimbat.
























‍Astronomul Anais Möller, membru al colaborării Rubin/LSST Dark Energy Science Collaboration, a subliniat importanța acestui proiect, menționând că volumul uriaș de date colectate de Rubin va permite oamenilor de știință să studieze o mare varietate de supernove de tip Ia în condiții cosmice diferite.

‍Prin analiza atentă a luminozității acestor supernove, cercetătorii speră să construiască o imagine mai clară a modului în care Universul s-a extins de-a lungul a miliarde de ani. Descoperirile ar putea fie să confirme modelele cosmologice actuale, fie să dezvăluie noi aspecte ale energiei întunecate, care să ne schimbe înțelegerea despre cosmos.


‍Referințe:      https://www.sciencedaily.com/releases/2025/01/250117161235.htm

‍                    https://iopscience.iop.org/article/10.3847/2041-8213/ada0bd#apjlada0bds6


Type I supernova (Credit: NASA/CXC/M.Weiss)

de dr. Răzvan Balașov

31.01.2025

Credit imagine: Shutterstock

‍Un studiu recent de la Universitatea Duke a adăugat noi informații la întrebările privind expansiunea Universului, denumită adesea „tensiunea Hubble”. Această problemă apare dintr-o discrepanță pe care o primesc oamenii de știință care măsoară rata de expansiune a Universului (constanta Hubble). Există rezultate diferite în funcție de metoda utilizată. Noile descoperiri sugerează că înțelegerea noastră actuală a Cosmologiei ar putea avea nevoie de ajustări pentru a explica o expansiune mai rapidă decât se prezicea anterior.

‍Pentru a calcula constanta Hubble, astronomii se bazează pe o metodă numită scara distanței cosmice, ceea ce înseamnă că sunt folosite diferite tehnici pentru a determina cât de departe se află obiectele din spațiu. În acest studiu, cercetătorii au folosit date de la Dark Energy Spectroscopic Instrument (DESI), care colectează date de la peste 100.000 de galaxii în fiecare noapte. 













‍(Stânga) Locațiile de supernove (SNe) Ia identificate ca fiind în clusterul Coma (stelele galbene) și galaxiile identificate ca fiind în grupul Coma ca din catalogul complet al grupului S24 Coma (cercuri gri deschis), eșantionul S24 FP (cercuri de culoare albastru închis) și catalogul grupului T15 Coma (cercuri de culoare albastru deschis). Centrul grupului este marcat cu roșu. Pozițiile SNe sunt enumerate în Tabelul 1. (Dreapta) Pentru caseta dreptunghiulară din stânga, o imagine colorată a acelei zone de cer cu SNe în acea locație marcată (Credit: D. Scolnic et al. 2025, The Hubble Tension in Our Own Backyard: DESI and the Nearness of the Coma Cluster, ApJL979L9).



‍O parte esențială a abordării lor a implicat măsurarea cu precizie a distanței până la Roiul Coma (Coma Cluster), o colecție masivă de galaxii aflate la aproximativ 320 de milioane de ani lumină distanță. Acest lucru a fost realizat analizând modelele de luminozitate a 12 supernove de tip Ia – adică stele care explodează ce au o caracteristică binecunoscută numită luminozitate. Valorile de luminozitate sunt utile pentru măsurarea distanțelor cosmice.

‍Cercetătorii au determinat o valoare constantă Hubble de 76,5 kilometri pe secundă pe megaparsec. Această valoare se aliniază cu alte măsurători recente ale Universului din apropiere, dar rămâne în dezacord cu previziunile bazate pe observațiile cosmosului mai îndepărtat. Autorul principal, Dan Scolnic, a subliniat că această inconsecvență în creștere poate indica probleme mai profunde cu modelul cosmologic standard. Prin urmare, studiul indică, de asemenea, necesitatea unei noi analize a teoriilor actuale pentru a rezolva contradicțiile în înțelegerea noastră cu privire la cât de repede se extinde Universul.

de drd. Alice Păun

24.01.2025

ANITA (ANtarctic Impulsive Transient Antenna) este un instrument aflat la bordul unui balon cu aer cald, optimizat pentru a detecta emisii radio polarizate provenite de la componenta electromagnetică a cascadelor de raze cosmice care se formează în atmosferă. ANITA poate detecta aceste emisii ori reflectate de pe suprafața ghețarilor, ori în mod direct, fără a fi reflectate, provenind de la evenimente descendente din apropierea liniei orizontului. Cele două cazuri de semnale pot fi ușor diferențiate datorită inversiei fazei atunci când unda este reflectată. Două dintre zborurile experimentului, ANITA-I și ANITA-III, au detectat două evenimente ascendente atipice (27.4° și 35° sub linia orizontului), cu un comportament corespunzător semnalelor directe, deși ajung la detector la unghiuri ce corespund semnalelor reflectate.

Pornind de la articolul din 2016 al Colaborării ANITA, observarea acestor evenimente atipice și explicațiile vagi ale originii acestor semnale oferite în articole au condus la interpretări extrem de creative, dar eronate din partea jurnaliștilor, creând confuzie în rândul publicului larg. Cele mai multe dintre știri susțin că cercetătorii au obținut informații ce dovedesc existența unui anti-Univers, univers paralel identic cu al nostru, dar în care timpul curge invers, iar momentul Big Bang-ului este, de fapt, sfârșitul, și nu începutul, cum se întâmplă în universul nostru.

În urma acestei descoperiri, în comunitatea științifică au apărut numeroase scenarii cu interpretări atât în cadrul Modelului Standard (SM), cât și în afara acestuia (BSM). Una dintre cele mai promițătoare strategii din cadrul SM consideră neutrinii care trec “tangențial” prin Pământ (parcurg o distanță mai mică prin Pământ până la ieșire), producând leptoni încărcați din punct de vedere electric, care nu pierd foarte multă energie până la ieșire, astfel încât să poată iniția cascadele de particule observate de ANITA. Particula care se pliază pe acest model cu cea mai mare probabilitate este neutrinul tauonic (ντ), care produce leptoni τ prin interacția cu nucleonii. Ținând cont de energiile mari ale celor două evenimente observate, motivul pentru care se consideră doar neutrinii care trec tangențial prin Pământ se poate explica prin faptul că, odată cu creșterea energiei neutrinilor, crește și secțiunea eficace (probabilitatea) de interacție a acestora cu materia, astfel încât pentru energii mai mari de 10 GeV, Pământul devine un mediu opac pentru neutrini. Mai exact, deși au reputația de particule-fantomă ale Universului (pentru că au mase apropiate de zero și nu prea interacționează cu materia, propagându-se pe distanțe foarte lungi fără să fie influențați), odată cu creșterea energiei, aceștia nu mai pot trece nestingheriți prin orice mediu, ci au o probabilitate mai mare să interacționeze și să se facă “văzuți”.

Cercetătorii au investigat și scenarii mai îndrăznețe ce prezintă interpretări din afara Modelului Standard ale celor două semnale atipice. Folosind abordări ce vizează particule din afara modelului standard (BSM), modelele propuse se pot împărți în trei categorii:

1.    Neutrini de origine astrofizică ce interacționează în interiorul Pământului și sunt convertiți în particule BSM care se propagă prin materie până la „reconvertirea” într-o particulă din SM capabilă să inițieze o cascadă electromagnetică precum cea observată cu ANITA. ( https://arxiv.org/abs/1809.09615 )

2.    Materia Întunecată „acumulată” în interiorul Pământului se dezintegrează, generează particule BSM care se convertesc în particule SM în apropierea suprafeței ghețarului, inducând cascade electromagnetice ascendente.

3.    Neutrini sterili proveniți din dezintegrarea Materiei Întunecate se propagă pe distanțe lungi în interiorul Pământului, generând cascade de leptoni τ prin interacții cu nucleonii din vecinătatea suprafeței Pământului, aceștia producând cascade electromagnetice la suprafața Pământului (https://arxiv.org/abs/1803.11554 , https://doi.org/10.1103/PhysRevD.99.095014).


Într-adevăr, până la momentul actual, cercetătorii nu au reușit să ofere dovezi clare pentru un scenariu care să explice aceste două evenimente ascendente de energii înalte în conformitate cu constrângerile Modelului Standard și, deși niciunul din scenariile BSM propuse nu este în prezent confirmat, o astfel de descoperire ar aduce implicații majore în fizica fundamentală și ne-ar putea proiecta cu un pas mai aproape de a înțelege Materia Întunecată care, împreună cu Energia Întunecată, constituie aproximativ 95% din Univers, doar 5% reprezentând materia pe care o cunoaștem. Așadar, chiar dacă nu există încă o explicație solidă pentru aceste anomalii, presupusele dovezi ale unui Univers paralel sunt departe de a fi soluția acestui puzzle.

de drd. Florentina Pîslan

17.01.2025

Credit image: NASA, APL, SwRI


Un studiu recent publicat în Nature Geoscience introduce o nouă teorie despre modul în care Pluto și cea mai mare lună a sa, Charon, au devenit un sistem binar. Astfel, scenariul inițial conform căruia Charon s-a format în urma unei ciocniri de o anvergură mai mare, similar modului de formare al Lunii noastre, ar putea fi înlocuit cu o nouă perspectivă, mai gentilă și mai complexă, pe care oamenii de știință au numit-o “kiss and capture”, adică “sărut și capturare”. Această viziune proaspătă oferă noi înțelesuri față de dinamica formării planetare în Centura Kuiper. 

Timp de mai multe decenii, oamenii de știință au fost de părere că Pluto și Charon au luat naștere în urma unui impact puternic, în care o “primă versiune” a lui Charon s-a ciocnit de Pluto; aceasta ar fi dus la ejectarea de material ce mai târziu a devenit parte din Charon. Și totuși, această ipoteză se confruntă cu câteva provocări în special din cauză că Pluto și Charon sunt obiecte înghețate, astfel că o ciocnire produsă la viteză înaltă cel mai probabil le-ar fi distrus pe amândouă sau ar fi produs o îmbinare a miezurilor acestora, lucru care nu corespunde cu observațiile actuale. 

Pentru a investiga un scenariu mai posibil, cercetătorii de la Universitatea Arizona au realizat o serie de simulări prin care au luat în calcul duritatea gheții și a rocii - aspect ce fusese neglijat în modelările anterioare. Această analiză a indicat faptul cele două corpuri probabil nu s-au izbit unul de altul, ci s-au unificat într-o formă ca de “om de zăpadă”. Pentru o scurtă perioadă de timp, cele două s-ar fi rotit ca o unică entitate înainte să se separe lin ca urmare a forțelor mareice, devenind într-un final sistemul binar stabil pe care îl putem observa astăzi. Acest model de “kiss and capture” nu doar că ar explica cum de Pluto și Charon au rămas aproape intacte după interacția dintre ele, dar prezintă și implicații importante pentru structura internă a lui Pluto. Pe măsură ce Pluto și Charon se depărtau, cel mai probabil a fost cedată și energie termică de pe urma proceselor mareice, ceea ce ar fi păstrat un întreg ocean subteran de la îngheț; ar exista așadar posibilitatea ca Pluto încă să aibă apă lichidă sub suprafața sa înghețată! Dacă această teorie se adeverește, ar putea reprezenta un indiciu important în procesul de căutare al mediilor locuibile. 

Dar posibilele implicații nu se termină aici! Acest studiu ar putea indica și modul prin care s-ar fi putut forma și alte sisteme binare din Centura Kuiper. Multe corpuri înghețate din regiunea mai îndepărtată există sub formă de perechi, iar procesul “kiss and capture” ar putea facilita explicarea originilor acestora. 

Această nouă viziune despre trecutul lui Pluto și Charon este complexă și surprinzătoare, putând să ilustreze evoluția frontierei înghețate a Sistemului Solar. Astfel, povestea acestor corpuri înghețate care au dat forma lumii pe care o cunoaștem astăzi, ar putea mai degrabă să aibă la bază o îmbrățișare cosmică, decât o ciocnire distructivă.

de drd. Maria Ișfan

08.01.2025














Internetul cuantic este cu un pas mai aproape de a deveni realitate! Într-un articol publicat spre finalul lunii decembrie în jurnalul Optica, un grup de cercetători din SUA raportează prima realizare a teleportării unui foton printr-un cablu de fibră optică aflat în funcțiune; adică, concomitent cu transmiterea datelor clasice, oamenii de știință au reușit să transmită și date cuantice!

Teleportarea cuantică este un proces ce poate fi demonstrat în laborator și care stă la baza funcționării rețelelor de comunicații cuantice, mult mai sigure decât cele clasice. Constă în transferul stării unei particule cuantice (în cazul nostru, un foton) la o altă particulă cuantică. Această stare reprezintă informația cuantică, sau date. Primul foton este deținătorul informației cuantice ce se dorește a fi teleportată. Al doilea, receptorul, se află la peste 30 km distanță. Cei doi fotoni sunt conectați printr-un cablu de telecomunicații din fibră optică prin care se transmit date clasice în banda de frecvență 3,7 GHz - 4,2 GHz, cu viteza de 400 Gb pe secundă. Teleportarea stării primului foton către al doilea s-a realizat simultan cu transmiterea datelor clasice. Putem spune că un foton s-a teleportat dintr-un capăt al fibrei optice aflate în funcțiune în celălalt capăt, fără să piardă datele pe care le poartă.

Succesul acestei teleportări demonstrează fezabilitatea telecomunicațiilor cuantice și deschide noi perspective pentru realizarea acestora în practică: de la teleportarea mai multor fotoni prin fibre optice prin care se transmit date de o mie de ori mai rapid, până la internetul cuantic. 

SURSA: Quantum teleportation coexisting with classical communications in optical fiber

quantuminternetalliance.org 


SUS

Contact us at:

 iss dash sci at spacescience dot ro