Eclipsa totala de luna

de drd. Florentina Pîslan

08.09.2025

În noaptea dinspre 7 spre 8 septembrie 2025, a avut loc cea mai lungă eclipsă totală de lună din ultimele decenii. Mai exact, fenomenul a durat 82 de minute și a putut fi observat de aproximativ 85% din populația globului, inclusiv din România!

Credit imagine: Maximilian Teodorescu, cercetător la Institutul de Științe Spațiale - filiala INFLPR

O eclipsă totală de lună are loc atunci când, pe durata orbitării în jurul Pământului, Luna ajunge să fie situată în spatele planetei, ceea ce face ca Pământul să umbrească în totalitate Luna. Singura lumină care mai ajunge la aceasta este cea care va fi trecut întâi prin atmosfera terestră care filtrează lungimile de undă ale luminii provenite de la Soare. Astfel, doar culorile de lungime de undă mai lungă, cum ar fi roșu și oranj, ajung până pe suprafața Lunii, în timp ce culorile de lungime de undă mai scurtă, cum ar fi albastru și violet, se împrăștie mai ușor și nu ajung până la Lună. Drept urmare, în timpul unei eclipse totale, Luna apare roșiatică, de unde și denumirea ei de “Lună sângerie”.

Sursă imagine: NASA Goddard Space Flight Center/Scientific Visualization Studio

Misiunea RAMSES aduce o posibila colaborare intre ESA si JAXA

de drd. Florin-Ioan Constantin

29.08.2025

sursă: https://www.esa.int/Space_Safety/Planetary_Defence/Ramses_ESA_s_mission_to_asteroid_Apophis

În această săptămână, Agenția Spațială Europeană (ESA) a anunțat intenția Agenției Spațiale Japoneze (JAXA) de a colabora cu ESA pentru realizarea misiunii RAMSES (Rapid Apophis MIssion for Space Safety).

Asteroidul Apophis are un diametru de aproximativ 375 de metri și a fost descoperit 2004. El va trece pe lângă planeta noastră la data de 13 aprilie 2029 la o distanță de aproximativ 32000 de kilometrii, permițându-ne să îl vedem cu ochiul liber din Europa, Africa și părți din Asia pentru o scurtă perioadă în timpul trecerii sale. 

Misiunea RAMSES își propune să intercepteze asteroidul Apophis la trecerea sa pe lângă Pământ din anul 2029 pentru a-i studia proprietățile pe măsură ce acesta intră sub influența atracției gravitaționale a planetei noastre. Propunerea pentru această misiune urmează să fie revizuită de ESA în luna noiembrie a anului 2025 și, dacă este adoptată, va fi lansată în 2028 pentru a putea întâlni asteroidul înainte ca acesta să intre sub influența câmpului gravitațional al Pământului. Oamenii de știință se așteaptă ca gravitația planetei noastre să schimbe felul în care asteroidul se rotește în zbor, lucru care la rândul său poate duce la cutremure și alunecări de teren. Astfel, rolul lui RAMSES va fi de furniza informații despre starea asteroidului înaintea influențelor gravitaționale suplimentare, a efectelor acestora, dar și asupra deznodământului final și a efectelor de lungă durată care vor fi resimțite.

Această misiune a preluat și elaborat o parte din tehnologia și dezvoltările științifice care au dus la adoptarea și lansarea altei misiuni similare, HERA, care a fost lansată în 2024 și este în acest moment în drum spre asteroidul Dimorphos, care este parte a sistemului binar de asteroizi Didymos.

Surse știri și informații suplimentare:

https://www.esa.int/Space_Safety/Planetary_Defence/ESA_and_JAXA_advance_potential_Apophis_mission_collaboration

https://www.esa.int/Space_Safety/Planetary_Defence/Ramses_ESA_s_mission_to_asteroid_Apophis

https://www.reuters.com/business/aerospace-defense/japan-provide-h3-rocket-europes-mission-observe-apophis-asteroid-2025-08-22/

Gaura neagra ultramasiva aproape de limitele (legilor) fizicii

de drd. George Cristache

26.08.2025

Galaxie potcoavă

Găurile negre ultramasive sunt adevărați coloși cosmici, masele lor fiind de ordinul a zece miliarde de mase solare. Asemeni oricărei găuri negre supermasive care se respectă, acestea se găsesc în centrul galaxiilor (mult mai masive decât Calea Lactee) și acționează atât ca o ancoră galactică, dar și ca un „cuptor cosmic”, având puterea să dicteze ritmul, rata și numărul de stele ce vor lua naștere în galaxie prin intermediul dinamicii materiei din discul lor de acreție.

Totuși, de ce am studia găuri negre ultramasive? Nu sunt acestea decât niște găuri negre supermasive mai grele?
Ei bine, trecerea de la “super” la “ultra” masiv pune sub semnul întrebării modelele actuale pentru formarea de găuri negre cu implicații în dinamica/formarea galaxiilor. Un astfel de exemplu a fost descoperit recent în sistemul binar de galaxii „Potcoava Cosmică” și studiat de Carlos Melo-Carneiro și colaboratorii săi. Galaxia masivă din centrul imaginii curbează „pânza” spațiu-timpului, astfel încât lumina care ajunge de la galaxia masivă creează o iluzie optică dând impresia că partenera sa mai ușoară are forma unei potcoave.  Acest fenomen de „lentiă gravitațională” constituie o modalitate indirectă de a măsura masa unei găuri negre, cu mențiunea că permite erori destul de mari. Melo-Carneiro și colaboratorii au dublat această estimare cu un set de măsuratori spectroscopice folosindu-se de imagini culese de telescopul Hubble, ajungând astfel la o precizie mare în determinarea masei găurii negre; o valoare uimitoare de 36 de miliarde de mase solare! Estimările actuale ne spun ca limita maximă pentru masa unei găuri negre este de 50 de miliarde de mase solare. Această limită există deoarece, în momentul în care gaura neagra absoarbe materie, aceasta din urmă este dispusă sub forma unui nor de gaz în jurul găurii negre (disc de acreție), iar în momentul în care absorbția se face rapid, aceste particulele ce alcătuiesc discul de acreție sunt agitate și emit lumină.  Lumina emisă aduce cu sine o presiune care se opune atracției gravitaționale intense, creând astfel o limită pentru cât de rapid și cât de multă materie poate înghiți o gaură neagră.

Desigur, există găuri negre ultramasive cu mase estimate inițial peste limita menționată anterior, de pildă cea care alimentează quasarul TON618. Primele măsurători au indicat echivalentul a 66 de miliarde de mase solare, dar măsurători ale dinamicii stelelor în jurul găurii negre ultramasive au îmbunătațit precizia cu care a fost determinată masa acesteia, estimată acum la mai puțin de 40 de miliarde de mase solare.

Pe deoparte, această valoare extremă a masei găurii negre poate fi explicată prin faptul că sistemul Potcoavei Cosmice este o galaxie „fosilă”, fiind formată din ciocnirea și fuzionarea mai multor galaxii dintr-un cluster deci, implicit, și fuzionarea găurilor negre aflate în centrul acestora. Pe de altă parte, raportul dintre masa găurii negre și masa galaxiei este de 1,5 ori mai mare decât media pentru un astfel de sistem binar de galaxii. O explicație convențională este că, la momentul ciocnirii găurilor negre din clusterul-părinte, energiile ridicate au ejectat foarte multă materie din sistem, dar cercetătorii nu exclud varianta că în spatele evoluției unei găuri negre ultramasive ar putea exista mecanisme încă necunoscute. Astfel, prin studiul acestor găuri negre ultramasive, ne putem aștepta la elucidarea misterelor din spatele genezei și evoluției acestor corpuri cosmice fascinante.

Sursă știre și foto:   https://doi.org/10.1093/mnras/staf1036 

Vizitatorii interstelari

01.08.2025

de dr. Ana Caramete

Cometa interstelară 3I/ATLAS surprinsă de telescopul Gemini North, finanțat de NSF. Imaginea arată coma compactă a cometei, un nor de gaz și praf care înconjoară nucleul său 

Pentru doar a treia oară în istoria astronomiei moderne, a fost observat un obiect ceresc provenind din afara sistemului nostru solar. Noul obiect, denumit oficial 3I/ATLAS, a fost descoperit pe 1 iulie 2025 de către grupul de telescoape Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System (ATLAS) și a fost înregistrat îndreptându-se spre Soare cu peste 210.000 km/h. Traiectoria sa este atât de hiperbolică (deschisă), încât gravitația Soarelui nu îl poate capta, confirmând că această cometă își are originea în spațiul interstelar. Anterior acestei descoperiri, doar doi astfel de vizitatori interstelari au fost confirmați: asteroidul 1I/2017 U1 ‘Oumuamua în 2017 și cometa 2I/Borisov în 2019, deși este foarte posibil ca mulți alții să fi trecut neobservați. Cu un diametru de aproximativ 11 km, 3I/ATLAS este de departe cel mai mare obiect interstelar observat vreodată.

Primul călător interstelar, ‘Oumuamua, a fost un adevărat mister. Descoperit în octombrie 2017 ca un punct slab de lumină, după ce trecuse deja pe lângă Soare, natura exactă a lui ‘Oumuamua a fost greu de identificat. Era relativ mic (doar câteva sute de metri în diametru) și nu prezenta o coadă specifică unei comete sau gaze vizibile; totuși a fost observat accelerând ușor, ca și cum ceva l-ar fi împins de la spate. Fiind detectat abia la ieșirea sa din sistemul solar nu au putut fi obținute multe date despre natura și proprietățile sale. Aceasta a dus la nașterea de idei exotice pentru a-i explica comportamentul ciudat, inclusiv sugestia că ar fi putea fi o sondă sau navă extraterestră. Această speculație a fost și rămâne foarte controversată, iar majoritatea oamenilor de știință cred că ‘Oumuamua a fost probabil un obiect natural ciudat (posibil un fragment bogat în gheață foarte subțire, care și-a pierdut masa într-un mod neobișnuit, sau o cometă cu gaze prea slabe pentru a fi detectate).

Spre deosebire de ‘Oumuamua, cel de-al doilea obiect interstelar, observat în 2019 și botezat 2I/Borisov, arăta și se comporta mult mai mult ca o cometă obișnuită. La scurt timp după ce Borisov a fost detectat prima oară de către astronomul amator de origine crimeeana Gennady Borisov, s-a putut observa clar că avea specifica coadă tipică cometelor observate și la cometele din sistemul nostru solar. Nucleul său solid a fost estimat a avea aproximativ 1 km în diametru și era înconjurat de gaz și praf, exact ca o cometă familiară. Acesta a oferit prima dovadă solidă că obiectele interstelare nu sunt toate obiecte stranii, ele pot fi bucăți obișnuite din alte sisteme stelare, expulzate în spațiu și rătăcind prin galaxie.

Acest al treilea vizitator interselar, cometa 3I/ATLAS, este mult mai mare și mai rapidă, cu un nucleu glaciar de aproximativ 11 km în diametru și o viteză curentă de 245.000 km/h, devenind astfel cel mai rapid obiect detectat vreodată în sistemul nostru solar. Spre deosebire de ‘Oumuamua, 3I/ATLAS a fost detectat în timp ce se apropia de sistemul solar interior, ceea ce înseamnă că telescoapele au mai mult timp să-l observe în detaliu. La doar câteva zile după descoperire, mai multe observatoare au detectat o comă (atmosfera subțire din jurul nucleului) în creștere și chiar o coadă scurtă, confirmând că 3I/ATLAS este o cometă activă (motiv pentru care i s-a acordat și o denumire oficială specifică unei comete: C/2025 N1.

De fiecare dată când este descoperit astfel de obiect interstelar, o întrebare firească (și care captează imaginația publicului) este dacă acesta ar putea fi artificial, mai exact dacă ar putea fi o navă sau un artefact construit de o civilizație extraterestră. În cazul lui ‘Oumuamua, proprietățile sale stranii i-au determinat pe câțiva oameni de știință să speculeze despre o origine artificială. În prezent, 3I/ATLAS, deși are caracteristici mult mai familiare de asemenea a stârnit ipoteze similar, argumentele fiind că pare mai strălucitor decât o cometă tipică de dimensiunea sa și are o traiectorie neobișnuită. Aceste proprietăți  l-au determinat pe astrofizicianul Avi Loeb de la Harvard să susțină că acestea ar putea fi „anomalii” care sugerează că 3I/ATLAS ar putea fi un fel de sondă extraterestră (afirmație pe care el și colegii săi au făcut-o într-o lucrare recentă. Este important de subliniat că aceste idei sunt speculative, nu există dovezi directe că 3I/ATLAS sau orice alt obiect interstelar ar fi artificial. De fapt, un studiu al emisiilor cometei 3I/ATLAS a arătat că aceasta eliberează praf și apă precum o cometă normală, ceea ce indică puternic o origine naturală, nu o navă deghizată). Șansele ca un astfel de obiect interstelar să fie construit de extratereștri sunt extrem de mici, dar totuși, oamenii de știință nu au exclus complet această posibilitate: ei monitorizează 3I/ATLAS pentru orice semnale sau comportamente neobișnuite (cum ar fi emisii radio sau devieri inexplicabile de traiectorie) care ar putea sugera ceva artificial, doar pentru a acoperi toate posibilitățile.

Însă până la final adevărata importanță a cometei 3I/ATLAS și a tuturor acestor obiecte de origine interstelara constă în ceea ce ne pot învăța. Aceste obiecte sunt literalmente fragmente din alte sisteme stelare, oferind o șansă rară de a studia lumi străine fără a părăsi Pământul. 3I/ATLAS, de exemplu, ar putea fi mai veche cu miliarde de ani decât Pământul și posibil cea mai veche cometă observată vreodată, ceea ce înseamnă că ar putea conține material primordial din istoria timpurie a unei stele îndepărtate. Analizând compoziția chimică a gazului și prafului pe care îl eliberează (ceea ce astronomii fac deja cu telescoape precum Hubble și  James Webb), putem compara aceste date cu cele ale cometelor din sistemul nostru solar și vedea ce este similar sau diferit. Astfel de comparații oferă indicii despre cum se formează planetele și cometele în jurul altor stele și dacă ingredientele vieții ar putea fi comune în galaxie.

Studierea obiectelor interstelare este la început, iar probabilitatea de a observa mai multe va crește odată cu lansarea unor noi proiecte de cartografiere a cerului precum Observatorul Vera Rubin, care se așteaptă să descopere zeci de noi vizitatori interstelari în următorul deceniu. Astfel, în viitor vom avea un eșantion mult mai bun pentru a înțelege cum variază acești nomazi cosmici. Există chiar discuții despre posibilitatea de a vizita unul: Agenția Spațială Europeană va lansa o misiune numită Comet Interceptor în 2029, care va rămâne pe orbită așteptând o țintă potrivită, posibil chiar o cometă interstelară, pe care să o studieze de aproape. Fiecare nou obiect interstelar descoperit poate oferi informații suplimentare despre formarea planetelor, compoziția chimică a altor sisteme solare sau chiar, în cel mai îndrăzneț scenariu, dovezi ale unor tehnologii dincolo de cele pe care le cunoaștem.

Bibliografie și resurse suplimentare:

•    https://science.nasa.gov/solar-system/comets/oumuamua/

•    https://www.livescience.com/space/comets/3i-atlas-is-7-miles-wide-the-largest-interstellar-object-ever-seen-new-photos-from-vera-c-rubin-observatory-reveal

•    https://science.nasa.gov/solar-system/comets/2i-borisov/

• https://www.space.com/astronomy/comets/new-interstellar-object-3i-atlas-everything-we-know-about-the-rare-cosmic-visitor

•    https://www.space.com/interstellar-comet-first-color-photo.html

• https://earthsky.org/space/3i-atlas-3rd-interstellar-visitor-alien-probe/#:~:text=Loeb%20is%20a%20controversial%20figure,have%20been%20an%20alien%20craft

•    https://arxiv.org/pdf/2507.12213

•    https://www.esa.int/Science_Exploration/Space_Science/Comet_Interceptor

Credit Foto:  Observatorul Internațional Gemini / NOIRLab / NSF / AURA / K. Meech (IfA / Universitatea din Hawaii) /  Procesare imagine: Jen Miller & Mahdi Zamani (NSF NOIRLab)