Credit imagine: imagine din articolul Eppur și Muove realizată cu datele misiunii Planck, în care putem observa asimetria în CMB datorată gradientului de temperatură: un pol rece și unul cald.

Radiația cosmică de fond (CMB) este lumina „fosilă” a Big Bang-ului, venită din toate direcţiile. Ea este extrem de uniformă, dar are o variaţie clară de tip dipol: într-o direcţie e puţin mai caldă, în cealaltă mai rece. Explicaţia constă în faptul că noi ne deplasăm cu o anumită viteză (circa 370 km/s) faţă de CMB, iar efectul Doppler face radiaţia să pară mai caldă în direcţia de deplasare şi mai rece în direcţia opusă. Această mișcare a noastră prin Univers produce efecte secundare în măsurătorile associate cu CMB, de pildă: modulare a anisotropiilor, aberaţie optică, modificarea distribuţiei de galaxii. Cercetătorii au aratat că, în principiu, aceste efecte secundare pot fi măsurate. Dar ei atrag atenţia că niciuna dintre aceste măsuri nu poate garanta 100% că dipolul observat este doar din mişcarea noastră. În teorie, dacă universul ar fi „înclinat” într-o direcţie (un dipol intrinsec), semnalul ar arăta aproape la fel. De aici, cercetătorii au dedus că datele actuale sunt compatibile cu explicaţia cinematică, dar nu pot exclude complet o componentă fundamentală aşa că universul ar putea fi mai complex decât credem. Astfel, complementar acestor măsurători, o altă echipă de cercetători propune măsurarea distribuției de surse radio din Univers. În mod normal, universul ar trebui să arate la fel în toate direcţiile (aceasta e ipoteza de isotropie). Totuşi, pentru că noi ne mişcăm faţă de restul Universului, observăm o asimetrie: într-o direcţie vedem mai multe surse (pentru că ne mişcăm spre ele), iar în cealaltă mai puţine. Cercetătorii au combinat trei mari sondaje radio (NVSS, RACS-low şi LoTSS-DR2) şi au dezvoltat o metodă matematică mai exactă pentru a estima această asimetrie, ţinând cont de faptul că sursele nu sunt distribuite complet aleator (unele se grupează, deci variaţia e mai mare decât cea teoretică). Rezultatul lor este că dipolul observat este aproximativ 3,7 ori mai mare decât cel explicat de mişcarea noastră prin Univers. Această discrepanţă este suficient de mare încât să fie considerată o anomalie statistică semnificativă. Dacă efectul e real, poate însemna că există o componentă cosmologică nouă a dipolului adică universul ar putea avea o ușoară direcție preferențială. Dar cercetătorii sunt prudenţi și spun că trebuie verificate cu mare atenţie efectele de selecţie şi erorile sistematice ale instrumentelor radio.