Un studiu recent publicat în Nature Geoscience introduce o nouă teorie despre modul în care Pluto și cea mai mare lună a sa, Charon, au devenit un sistem binar. Astfel, scenariul inițial conform căruia Charon s-a format în urma unei ciocniri de o anvergură mai mare, similar modului de formare al Lunii noastre, ar putea fi înlocuit cu o nouă perspectivă, mai gentilă și mai complexă, pe care oamenii de știință au numit-o “kiss and capture”, adică “sărut și capturare”. Această viziune proaspătă oferă noi înțelesuri față de dinamica formării planetare în Centura Kuiper. 

Timp de mai multe decenii, oamenii de știință au fost de părere că Pluto și Charon au luat naștere în urma unui impact puternic, în care o “primă versiune” a lui Charon s-a ciocnit de Pluto; aceasta ar fi dus la ejectarea de material ce mai târziu a devenit parte din Charon. Și totuși, această ipoteză se confruntă cu câteva provocări în special din cauză că Pluto și Charon sunt obiecte înghețate, astfel că o ciocnire produsă la viteză înaltă cel mai probabil le-ar fi distrus pe amândouă sau ar fi produs o îmbinare a miezurilor acestora, lucru care nu corespunde cu observațiile actuale. 

Pentru a investiga un scenariu mai posibil, cercetătorii de la Universitatea Arizona au realizat o serie de simulări prin care au luat în calcul duritatea gheții și a rocii - aspect ce fusese neglijat în modelările anterioare. Această analiză a indicat faptul cele două corpuri probabil nu s-au izbit unul de altul, ci s-au unificat într-o formă ca de “om de zăpadă”. Pentru o scurtă perioadă de timp, cele două s-ar fi rotit ca o unică entitate înainte să se separe lin ca urmare a forțelor mareice, devenind într-un final sistemul binar stabil pe care îl putem observa astăzi. Acest model de “kiss and capture” nu doar că ar explica cum de Pluto și Charon au rămas aproape intacte după interacția dintre ele, dar prezintă și implicații importante pentru structura internă a lui Pluto. Pe măsură ce Pluto și Charon se depărtau, cel mai probabil a fost cedată și energie termică de pe urma proceselor mareice, ceea ce ar fi păstrat un întreg ocean subteran de la îngheț; ar exista așadar posibilitatea ca Pluto încă să aibă apă lichidă sub suprafața sa înghețată! Dacă această teorie se adeverește, ar putea reprezenta un indiciu important în procesul de căutare al mediilor locuibile. 

Dar posibilele implicații nu se termină aici! Acest studiu ar putea indica și modul prin care s-ar fi putut forma și alte sisteme binare din Centura Kuiper. Multe corpuri înghețate din regiunea mai îndepărtată există sub formă de perechi, iar procesul “kiss and capture” ar putea facilita explicarea originilor acestora. 

Această nouă viziune despre trecutul lui Pluto și Charon este complexă și surprinzătoare, putând să ilustreze evoluția frontierei înghețate a Sistemului Solar. Astfel, povestea acestor corpuri înghețate care au dat forma lumii pe care o cunoaștem astăzi, ar putea mai degrabă să aibă la bază o îmbrățișare cosmică, decât o ciocnire distructivă.