În perioada 22.08 – 05.09, grupul nostru a participat în rolurile de organizatori și de mentori la cea de-a VIII-a ediție a Școlii de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, MSciTech. Și în acest an, am avut ocazia de a îndruma 5 tineri foarte promițători de la licee din toată țara, Sofia Arsenoaiei, Darius Fudui, Rafael Gardoș, Alexandru Kelemen și Cezar Mironov.
Tema centrală a școlii de anul acesta a fost “Știință pentru Terra: un viitor sustenabil prin responsabilizare”, ceea ce a permis elevilor nu doar să simtă gustul vieții de cercetător lucrând pe teme științifice cot la cot cu experți, ci să își și dezvolte simțul responsabilității față de planeta pe care locuiesc. În contextul acestui subiect central, au fost propuse 17 teme de cercetare diferite, fiecare fiind găzduită de câte un institut de cercetare sau facultate a Universității din București.
Tema de cercetare propusă de ASPACE-Q a fost „Impactul deșeurilor spațiale asupra Pământului și a echipamentelor de pe orbita acestuia”. Sub îndrumarea mentorilor Florin Constantin, George Cristache, Bogdan Dumitru, Maria Ișfan, Alice Păun, Florentina Pîslan și Monica Scorța, elevii au învățat despre felul în care diversele tipuri de deșeuri spațiale pot apărea, despre orbitele pe care sateliții le pot lua și cum acestea pot fi calculate, cum să acceseze și să proceseze datele cuprinse în cataloage de la organizații de referință în domeniul deșeurilor spațiale și cum să animeze 3D obiectele pe care le urmăresc și mișcările acestora. Până la finalul perioadei de lucru în cadrul institutului, aceștia au obținut o analiză detaliată a deșeurilor spațiale, analiză care includea țara de origine, evoluția în timp, evenimentele care au provocat o cantitate semnificativă de deșeuri, dar și o prognoză a evoluției numărului de deșeuri și impactului acestora. De asemenea, din proprie inițiativă, ei au venit și cu o propunere de misiune spațială pentru curățarea orbitei LEO, realizând o machetă CAD a satelitului și o animație 3D demonstrativă.
La finalul școlii de vară, elevii și-au prezentat rezultatele cercetării și, în urma votului celor care au asistat la prezentările tuturor celor 17 teme propuse anul acesta la Școala de Vară, au câștigat un foarte meritat loc întâi!
Pentru noi, a fost o plăcere să lucrăm alături de elevi așa pasionați, suntem mândri de munca pe care au depus-o și de rezultatul obținut de ei și le ținem pumnii pentru tot ce își propun în continuare!